19 copii și doi adulți, uciși într-o școală din Texas. Atacatorul își luase arme de ziua lui. Biden: Să transformăm durerea în acțiune

0
447

America este în stare de șoc, după un nou masacru într-o școală din Texas. 19 copii și doi adulți au fost uciși de un tânăr de 18 ani, care a fost împușcat mortal de polițiști. Băiatul își cumpărase arme de ziua lui.

Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica. Apoi a intrat într-o școală primară, în care învață copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare. „Este timpul să transformăm durerea în acțiune”, a spus președintele Joe Biden, într-un discurs de la Casa Albă, în care a făcut apel la bunul simț al americanilor pentru a restricționa accesul la arme. 

Motivele acestui atac, unul dintre cele mai grave din ultimii ani sunt deocamdată necunoscute. S-a întâmplat într-un orășel de aproximativ 16.000 de oameni, aflat la circa 120 de kilometri de granița cu Mexic.

Un agent al Poliției de Frontieră, care lucra în apropiere, a auzit împușcăturile. Bărbatul a intrat în școală fără să aștepte întăriri și l-a împușcat pe atacator, care se afla în spatele unei baricade. Agentul a fost și el rănit.

Pete Arredondo,  șeful poliției Uvalde: „A avut loc un incident cu victime în masă la școala elementară Robb din Uvalde, Texas. Această școală are copii care sunt în clasa a doua, a treia și a patra”.

Un adolescent în vârstă de 18 ani a intrat într-o școală primară din Texas înarmat cu două puști și a deschis focul asupra copiilor. A mers din clasă în clasă.

/www.digi24.ro/stiri/externe/

Lasă un răspuns